Detectivi particulari la Miss Universe

Ziarul Libertatea a prezentat pe larg parteneriatul dintre Blackwater Intelligence si Miss Universe Romania. Mihai Belu a vorbit despre felul in care detectivii particulari urmeaza sa le protejeze pe concurente si pe castigatoare. Parteneriatul este unul de durata si va consta atat in protejarea informativa a fetelor, cat si in instruirea acestora pentru a face fata la pericolele care le implica atentia

excesiva atintita din toate partile asupra lor. 

Tânără, cu un trup zvelt şi forme ameţitoare. Ea are coroniţa care o încununează ca fiind regina frumuseţii din România. Însă, înainte de a defila prin faţa juriului, fie în costum de baie, fie în ţinute elegante de seară, Delia Duca, Miss Universe România, a fost antrenată în contraspionaj precum un veritabil agent care urmează să păşească în lumea lui James Bond, celebrul spion britanic 007.

De cum şi-au depus candidatura la concursul de frumuseţe care le-ar fi putut schimba viaţa, tinerele participante la ediţia de anul acesta a Miss Universe România au fost luate în colimator şi de profesioniştii unei companii de anchete şi filaj care le-a studiat trecutul. Douăzeci de frumuseţi au intrat într-un program de pregătire similar cu cel al agenţilor de contraspionaj. Fetele au fost înv ă ţ a t e cum să facă o investigaţie proprie, o analiză a unor informaţii, cum să descifreze anumite documente pe care urmează să le semneze, cum să se ferească de paparazzi care, de cum vor deveni celebre, vor fi permanent pe urmele lor, cum să îşi dea seama în mulţime dacă sunt “filate” şi cum să recunoască o eventuală cameră de luat vederi disimulată în cine ştie ce obiect, în baza unui protocol încheiat cu organizatorii Miss Universe România.

Au învăţat să se ferească de paparazzi

“La început am lucrat cu 20 de tinere, dar în continuare le vom pregăti intensiv doar pe cele trei care au fost alese să ajungă în finală. Toate o să fie şcolite atât teoretic, cât şi practic. Agenţii noştri vor merge cu ele pe stradă, vor simula filaje, vor pune «cozi» false pe urmele lor şi, ceea ce e foarte important, le vor arăta şi cum să scape de ele. Fetele nu sunt antrenate să spioneze, ci să se apere, să se ferească de paparazzi care ar putea să le pună viaţa în pericol. De asemenea, investigatorii noştri au securizat şi rezultatele juriului”, ne-a dezvăluit Mihai Belu, directorul Blackwater Intelligence.

Finala Miss Universe România s-a desfăşurat duminică, 4 noiembrie, la Bucureşti, iar câştigătoarea, Delia Duca, va reprezenta România la Miss Universe 2012, concurs care va avea loc pe 19 decembrie, la Las Vegas, în SUA. Delia Duca are 26 de ani şi este din Braşov. În 2006 a obţinut titlul de campioană naţională la şah, iar în 2008 a reprezentat ţara la Miss Tourism Queen International.

Vezi articolul original in ziarul Libertatea

MEDIA Stiri Detectivi particulari la Miss Universe